luni, 23 martie 2015

Lansare RO.A.D.2015.10

Sheba Distribution SRL, reprezentant al firmei Garmin în Romania, are plăcerea să anunţe disponibilitatea noii ediţii a Atlasului Digital al României v7.10, RO.A.D.2015.10

Continuând în tradiţia binecunoscută deja clienţilor Garmin din România, Atlasul Digital al României se menţine în continuare pe locul I în clasamentul hărţilor de navigaţie rutieră, aducând în plus faţă de ediţia precedentă 5.820,95 km de drumuri, ridicând la un total de 365.385,23 km de căi de comunicaţii acoperirea în teritoriu, cu acoperire îmbogăţită semnificativ în judeţele Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Ilfov, Caraş-Severin şi Hunedoara, iar numărul de informaţii de tip punct se ridică în această ediţie la 420.883 puncte împărţite în 507 de categorii.

RO.A.D.2015.10 este singura hartă de navigaţie GPS din lume care combină detalii topo cu o structură de drumuri rutabilă – la nivel inclusiv de drumuri de pământ şi poteci – cu adrese poştale de o precizie neegalată, oraşe cu blocuri 3D şi modele minuţios realizate la construcţii vechi, de patrimoniu, sau noi, definitorii pentru peisajul urban actual. Actualizările la hartă sunt constante şi consistente de la o ediţie la alta şi sunt documentate în Jurnalul Hărţii, în care sunt trecute contribuţiile şi autorii acestora, datele la care s-au efectuat precum şi denumirile localităţilor şi planşelor afectate.



Faţă de hărţile comune de pe piaţă, Atlasul Digital al României are un grad de detaliu şi actualitate fără egal, în această ediţie fiind introduse, printre multe altele, segmentul Pecica-Nădlac al autostrăzii A1, legătura la A1 de la Apoldu, accesul la A1 de la Cut, două spaţii de servicii pe A1, pasajul subteran Mihai Eminescu din Iaşi şi Tronsonului 3 al Centurii Sucevei. S-au cartat parcurile de eoliene din comunele Vlădeni, Făcăeni şi Mihail Kogălniceanu din judeţul Ialomiţa, Sarichioi şi Valea Nucarilor din judeţul Tulcea, parcul eolian din comuna Băleni, judeţul Galaţi, fermele solare de la Crivina şi Ciocăneşti, sondele petroliere de la Răcari şi multe altele împreună cu accesul la acestea.

În această ediţie s-au introdus şi completat adrese poştale în localităţile BĂLŢAŢI, POTCOAVA-FĂLCOENI, POTCOAVA, TRUFINEŞTI, VALEA MERILOR, SINEŞTI, MĂRGINENI-SLOBOZIA, MIHĂILEŞTI-POPEŞTI, JITARI, MOGOŞEŞTI, RUSCIORI, TEIUŞ, ŞUICA, NEGRENI, CHIŢEASCA, SCORNICEŞTI, FUSEA, SĂLCUŢA, MERENI, PLOPU, TITU, MAVRODIN, GHERGANI, COLACU, GHIMPAŢI, RĂCARI, CRIVINA, BRAGADIRU, BUCIUMENI, BUFTEA, CHITILA şi BOLINTIN-VALE, SUSENI, MALU SPART, DUMBRĂVIŢA, VLĂDENI, UNGRA, CRIHALMA, ŞERCAIA, HĂLMEAG, COMANA DE JOS, COMANA DE SUS, HOGHIZ, FÂNTÂNA, CUCIULATA, LUPŞA, BOGATA OLTEANĂ, DORCA, SÂNTIONLUCA, PĂDURENI, RECI, BITA, ANGHELUŞ, MOACŞA, SACIOVA, ANINOASA, HĂLCHIU, TELIU, BUDILA, HĂRMAN, SÂNPETRU, ROTBAV, SATU NOU, Lupeni, VULCAN, ISCRONI, ANINOASA, RĂSCOALA, CIMPA, JIEŢ, PETRILA, PAROŞENI, MĂCEŞTI, MOLDOVA NOUĂ, MOLDOVA VECHE, MOLDOVIŢA şi PETROŞANI.

S-a introdus accesul detaliat la centrele comerciale Lidl Mangalia, Lidl Craiova, Kaufland Păcurari şi Pavlov, Billa, Carrefour Felicia, Dedeman Manta Roşie, Kaufland şi Bricostore Varlaam din Iaşi, Kaufland, Praktiker şi Mediagalaxy din Focşani, Kaufland Râmnicu-Sărat, Lidl Aiud, Auchan 3, Billa şi Kaufland 1 din Timişoara, Lidl Dorohoi, Kaufland Colentina din Bucureşti, Billa şi Plus în Baia Mare şi Plus în Baia Sprie, cele două Kaufland, Interex şi supermarket Plus din Târgovişte, Kaufland 1 din Buzău, Penny Market din Covasna, Kaufland Mioveni şi Mr. Bricolage din Piteşti, Lidl Ploieşti-Vest, Lidl Vest, Altex şi Billa din Ploieşti, Kaufland Câmpulung, Lidl şi Plus din Moldova Veche, Billa Orşova, Kaufland Târgu Jiu, Cora Cluj-Napoca, Kaufland, Lidl şi Penny din Turda şi Kaufland şi Lidl 1 şi 2 din Roman, s-au adăugat unele sensuri unice noi şi 72 (şaptezecişidouă) sensuri giratorii noi.



Galeria modelelor 3D texturate s-a îmbogăţit cu modelul 3D al cetăţii Vauban Carolina de la Alba-Iulia, ale catedralei romano-catolice Sf. Mihail, catedralei Reîntregirii, Muzeului Naţional al Unirii şi Sălii Unirii din Alba Iulia. S-a introdus noul model SRTM-1 de elevaţii cu precizia de o secundă de arc.

Pasionaţii de istorie vor descoperi în această ediţie în premieră elementele de detaliu ale aşezării fortificate de ep. Bronzului? de la Satu Nou şi ale aşezării fortificate de ep. Bronzului de la Răcăciuni, ale fortificaţiei hallstattiene de la Pecica-Între vii, termele castrului de la Târgşor, tranşeele de la vest de Ocna Sibiului, calea ferată îngustă construită de armata germană-austro-ungară în primul război mondial între Scorţaru Vechi şi Râmniceni, tranşeele germane de la Scorţaru Nou, tranşeele germane? din primul război mondial din Pietroiu şi Baldovineşti, linia de cazemate româneşti 1939-1940 din sectorul Brăila al Liniei Fortificate Focşani-Nămoloasa-Brăila, câteva zeci de monumente comemorative din primul şi al doilea război mondial, monumente de for public şi cimitire militare precum şi cvasitotalitatea monumentelor dedicate rezistenţei anticomuniste, deportaţilor în Bărăgan şi victimelor comunismului de pe întreg teritoriul României.



Dispunând de un concept original, cu actualizări trimestriale, rodul muncii timp de peste unsprezece ani fără întrerupere a pasionaţilor şi specialiştilor din echipa Proiectului România Digitală, Atlasul Digital al României este opţiunea profesioniştilor din toate domeniile şi unealta preferată de navigaţie a amatorilor de drumeţii în aer liber.

Atenţionare!

Utilizarea hărţii RO.A.D.2015.10 poate crea dependenţă de calitate, valoare, funcţionalitate şi frumos!

Ediţia actuală are 807,3 MB mărime şi rulează exclusiv pe echipamente de navigaţie Garmin, o listă a acestora fiind disponibilă AICI

Modalităţi de update pentru versiunea download RO.A.D 2015.10:
1.NextRO.A.D- update Onetime - o singură dată
2.AllRO.A.D- update Lifetime - pe toată durata de viată a aparatului

Politica de retur
Legea românească în domeniu vă permite să puteţi returna acest produs în termen de maxim 60 de zile de la data cumpărării acestuia. Clienţii care returnează harta ROAD nu mai au posibilitatea să cumpere pe viitor acest produs pe numele lor sau pentru aparatul pentru care au activat produsul returnat. Banii se returnează în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii produsului achiziţionat în ambalajul original, dacă este vorba de card, sau a solicitării scrise de returnare a banilor, în cazul produselor descărcate de pe site.

Licenţa RO.A.D 2015.10 se poate transfera pe un aparat GPS Garmin, doar în următoarele situaţii:
1. Aparatul are un raport de service din care să reiasă că a fost înlocuit cu un alt aparat GPS de către un service autorizat Garmin
2. Aparatul a fost furat şi posesorul are un act doveditor în acest sens, de la poliţie


Statisticile se găsesc aici:
Statistici RO.A.D.2015.10 puncte / linii / suprafeţe
Statistics RO.A.D.2015.10 points / lines / areas

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu