duminică, 9 august 2015

Lansare RO.A.D.2015.20

Sheba Distribution SRL, reprezentant al firmei Garmin în Romania, are plăcerea să anunţe disponibilitatea noii ediţii a Atlasului Digital al României v7.20, RO.A.D.2015.20



Continuând în tradiţia binecunoscută deja clienţilor Garmin din România, Atlasul Digital al României se menţine în continuare pe locul I în clasamentul hărţilor de navigaţie rutieră, aducând în plus faţă de ediţia precedentă 8.635,29 km de drumuri, ridicând la un total de 374.020,52 km de căi de comunicaţii acoperirea în teritoriu, cu acoperire îmbogăţită semnificativ în judeţele Braşov, Mureş, Covasna, Harghita şi Constanţa, iar numărul de informaţii de tip punct se ridică în această ediţie la 516.642 puncte împărţite în 509 categorii.

RO.A.D.2015.20 este singura hartă de navigaţie din lume care combină detalii topo cu o structură de drumuri rutabilă – la nivel inclusiv de drumuri de pământ şi poteci – cu adrese poştale de o precizie neegalată, oraşe cu blocuri 3D şi modele minuţios realizate la construcţii vechi, de patrimoniu, sau noi, definitorii pentru peisajul urban actual. Actualizările la hartă sunt constante şi consistente de la o ediţie la alta şi sunt documentate în Jurnalul Hărţii, în care sunt trecute contribuţiile şi autorii acestora, datele la care s-au efectuat precum şi denumirile localităţilor şi planşelor afectate.

Faţă de hărţile comune de pe piaţă, Atlasul Digital al României are un grad de detaliu şi actualitate fără egal, în această ediţie fiind introduse, printre multe altele, porţiunea de A1 între Vama româno-maghiară şi Nădlac şi porţiunea de A1 între Arad şi Pecica, Pasajul subteran de la Piaţa Presei Libere din Bucureşti, legătura la A2 de la Cernica, nodul A1 de la Nădlac, nodul rutier de pe A6 de la Păru , nodul rutier de pe A1 de la Seceani, spaţiul de servicii pe A1 de la Susani, spaţiul de servicii de pe A1 din comuna Pecica şi spaţiul de servicii de la Pianu de Jos. S-au cartat câmpurile de sonde petroliere din Sederhat, 2 parcuri fotovoltaice din Hălchiu, câmpurile de turbine eoliene din comunele Tortoman, Săliştea, Nicolae Bălcescu, Târguşor, Crucea, Pantelimon, Saligny, Peştera, Ciocârlia, Pecineaga, Chirnogeni, Independenţa şi Coronini, împreună cu accesul la acestea.




În această ediţie s-au introdus şi completat adrese poştale în localităţile HILIB, PETENI, IMENI, HĂŢUICA, MĂRTINENI, DOBOLII DE SUS, PACHIA, HARALE, LĂDĂUŢI, Zagon, Valea Mare, PĂPĂUŢI, MĂRCUŞA, CERNATU DE JOS, CERNATU DE SUS, ALBIŞ, BARCANI, GHELINŢA, ZĂBALAHÂRJA, POIANA SĂRATĂ, BREŢCU, LEMNIA, OITUZ, ESTELNIC, VALEA SCURTĂ, MERENI, LUTOASA, BEALNI, POIAN, VALEA SEACĂ, PETRICENI, CAŞINU MIC, SÂNZIENI, MĂRTĂNUŞ, LUNGĂ, TURIA, ALUNGENI, BĂŢANII MICI, CĂPENI, BIBORŢENI, AITA SEACĂ, VALEA ZĂLANULUI, MALNAŞ BĂI, BĂŢANII MARI, ARINI, SFÂNTU GHEORGHE, HĂGHIG, VALEA CRIŞULUI, ARCUŞ, OLTENI, VÂLCELE, ARACI, IARĂŞ, ZĂLAN, ZOLTAN, FOTOŞ, GHIDFALĂU, BODOC BUZĂIEL, SITA BUZĂULUI, ZĂBRĂTAU, CRASNA, ACRIŞ, VAMA BUZĂULUI, BRĂDET, LIVEZENI, SÂNCRAIU DE MUREŞ, REMETEA, CORUNCA, GHEJA, MOREŞTI, SĂŞA, Vidrasău, CERGHIZEL, CERGHID, PĂUCIŞOARA, GĂNEŞTI, CIPĂIENI, BARZA, SÂNGER, ICLANDU MARE, ICLĂNZEL, GHIDĂŞTEU, CĂPUŞU DE CÎMPIE, FÂNEŢELE CĂPUŞULUI, DOBRA, IERNUT, LECHINŢA, MOARA DE JOS, TĂURENI, BĂRBOŞI, CIRETEA, TĂU, PRIPOANE, RANTA, LUDUŞ, TÂRNĂVENI, CORDOŞ, CRISTEŞTI, UNGHENI, OGRA, VALEA IZVOARELOR, SÂNMARGHITA, SÂNPAUL, DILEUL VECHI, RECEA, CHIRILEU, SOMOŞTELNIC, CUCERDEA, LASCUD, IERNUT, CIPĂU, ŞEULIA DE MUREŞ, CUCI, GIULUŞ, NĂVODARI, MAMAIA SAT, OVIDIU, LUMINA, EFORIE-SUD, TECHIRGHIOL şi POIANA.

S-a introdus accesul detaliat la centrele comerciale Kaufland, Altex şi Lidl Arad, Kaufland 2 Timişoara, centrul comercial Coresi din Braşov, Baumax, Profi Mărăşti şi Billa din Cluj-Napoca, Kaufland şi Altex din Alba Iulia, Penny Botoşani, Altex şi Kaufland Petroşani, Penny Sinaia precum şi Penny şi Lidl Mioveni, s-au adăugat unele sensuri unice noi şi 52 (cincizecişidouă) sensuri giratorii noi.



S-a demarat de asemenea cartarea monumentelor istorice reşedinţe nobiliare din Transilvania, cartarea cazematelor şi tranşeelor maghiare din compoziţia Liniei Fortificate Arpad din al doilea război mondial precum şi a schiturilor şi mănăstirilor de rit ortodox de pe întreg teritoriul ţării.

Pasionaţii de istorie vor descoperi în această ediţie în premieră locaţia cetăţii medievale Şoplea, elementele de detaliu ale fortificaţiei medievale de pământ de la Cozmeni-Piscul cu Şa, poziţia cazematelor româneşti din al doilea război mondial şi a şanţului anticar de pe linia fortificată Traian între Târgu Neamţ şi Strunga, detalierea la Linia Fortificată, aşa-zisă Carol al II-lea, pe segmentele între Diosig şi Nojorid, între Seini şi Valea Vinului şi între Otomani şi Săcueni precum şi segmentele Adjud-Focşani-Nămoloasa ale Liniei Fortificate Focşani-Nămoloasa-Brăila, cvasitotalitatea cazematelor şi buncărelor româneşti şi germane din al doilea război mondial şi ulterioare de pe malul Mării Negre din Constanţa şi la sud de aceasta, câteva zeci de monumente comemorative din primul şi al doilea război mondial, monumente de for public şi cimitire militare precum şi cvasitotalitatea monumentelor de for urban din localităţile Bucureşti şi Giurgiu. S-a finalizat de asemenea cartarea monumentelor istorice din judeţul Bacău cu ajutorul asociaţiei Nemirăm.



Dispunând de un concept original, cu actualizări trianuale, rodul muncii timp de peste unsprezece ani fără întrerupere a pasionaţilor şi specialiştilor din echipa Proiectului România Digitală, Atlasul Digital al României este opţiunea profesioniştilor din toate domeniile şi unealta preferată de navigaţie a amatorilor de drumeţii în aer liber.

Atenţionare!

Utilizarea hărţii RO.A.D.2015.20 poate crea dependenţă de calitate, valoare, funcţionalitate şi frumos!

Ediţia actuală are 810,3 MB mărime şi rulează exclusiv pe echipamente de navigaţie Garmin, o listă a acestora fiind disponibilă AICI

Modalităţi de update pentru versiunea download RO.A.D 2015.20:
1.NextRO.A.D- update Onetime - o singură dată
2.AllRO.A.D- update Lifetime - pe toată durata de viată a aparatului

Politica de retur
Legea românească în domeniu vă permite să puteţi returna acest produs în termen de maxim 60 de zile de la data cumpărării acestuia. Clienţii care returnează harta ROAD nu mai au posibilitatea să cumpere pe viitor acest produs pe numele lor sau pentru aparatul pentru care au activat produsul returnat. Banii se returnează în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii produsului achiziţionat în ambalajul original, dacă este vorba de card, sau a solicitării scrise de returnare a banilor, în cazul produselor descărcate de pe site.

Licenţa RO.A.D 2015.20 se poate transfera pe un aparat GPS Garmin, doar în următoarele situaţii:
1. Aparatul are un raport de service din care să reiasă că a fost înlocuit cu un alt aparat GPS de către un service autorizat Garmin
2. Aparatul a fost furat şi posesorul are un act doveditor în acest sens, de la poliţie

Statisticile se găsesc aici:
Statistici RO.A.D.2015.20 puncte / linii / suprafeţe
Statistics RO.A.D.2015.20 points / lines / areas

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu